Autor: marketing@anathema.ro

În era rețelelor sociale, autodiagnosticarea de pe internet a devenit un fenomen tot mai frecvent. Din păcate, această tendință duce adesea la confundarea unor emoții firești și sănătoase cu tulburări psihologice precum depresia sau anxietatea.

Tristețea, teama, furia sau dezamăgirea sunt emoții normale în viața psihică a unei persoane, nu patologii, dar când sunt greșit interpretate, creează confuzie și se perpetuează ideea că orice disconfort este o problemă psihologică.

Un alt fenomen tot mai des întâlnit este alexitimia – dificultatea de a recunoaște, înțelege și exprima emoțiile. Aceasta afectează capacitatea de reglare emoțională și relațiile interpersonale. Iar fără abilitatea de a identifica și numi ceea ce simțim – este ușor să tragem concluzii greșite despre propria stare psihică.

Inteligența emoțională începe cu capacitatea de a recunoaște emoțiile și de a le diferenția. Fără acest pas, nu putem vorbi de gestionarea emoțiilor, sau echilibru psihic.

Pentru început, este foarte important să înțelegem diferența dintre emoții negative sănătoase, emoții dezadaptative (nesănătoase) și instalarea unei tulburări clinice, precum tulburările de anxietate, sau tulburările depresive.

Pe când îngrijorarea este o emoție sănătoasă în situații de amenințare sau pericol, axietatea este o emoție disfuncțională.

La fel și în cazul depresiei; emoția funcțională fiind tristețea sau deprimarea în situații de pierdere (doliu, despărțiri, concediere).

Observ tot mai des în practica mea tendința de a interpreta greșit emoțiile firești ca fiind depresie sau anxietate.

De exemplu, numim depresie o simplă tristețe sau epuizare psihică/fizică, sau anxietate orice stare de frică sau disconfort, ceea ce reflectă o capacitate scăzută în a ne recunoaște emoțiile, însă este esențial să înțelegem că viața include și stări neplăcute, fără a fi ceva în neregulă cu asta.

Ceea ce vreau să subliniez este faptul că emoțiile negative (frică, tristețe, furie), sunt emoții firești pe care cu toții le experimentăm în viața de zi cu zi. Însă, câteodată, din lipsa unor strategii potrivite de a face față evenimentelor cotidiene, unii dintre noi putem resimți stări de anxietate sau depresie tranzitorii; asta nu înseamnă că avem o problemă clinică care necesită tratament, dar în timp se poate instala una.

În cazul anxietății generalizate, spre exemplu, vorbim de tulburare atunci când anxietatea și îngrijorarea excesivă sunt prezente în majoritatea zilelor timp de cel puțin 6 luni, iar simptomele principale sunt: neliniște, senzația de a te simți ”ca pe ghimpi”, iritabilitate, perturbări ale somnului, tensiune musculară, dificultăți în a controla îngrijorările excesive cu privire la potențiale ”pericole”. Persoanele cu anxietate generalizată se preocupă excesiv de fel și fel de situații imaginare și anticipează viitoare probleme inexistente, tipul predominat de gândire fiind ”what if”( ”dar dacă…..?”).

Pentru a vorbi de o tulburare depresivă prezența simptomelor trebuie să persiste minim 2 săptămâni, observându-se o modificare semnificativă de dispoziție și comportament în viață persoanei. Principalele simptome sunt: tristețe profundă, vid interior, oboseală, lipsă de energie, lipsa sensului, insomnii, diminuarea capacității de concentrare, pierderea interesului sau a plăcerii pentru ativitățile cotidiene, vinovăție excesivă.

Este esențial să știm că putem preveni instalarea unei tulburări dacă suntem atenți la noi înșine, dar aceasta necesită o minimă psihoeducație. Știm din treapia cognitiv-comportamentală, că la baza acestor tulburări se află un tipar de gândire distorsionat, irational. Dacă mă știu mai pesimist, îngrijorat, timid, temător, în general în viața de zi cu zi, aceste trăsături combinate cu niște evenimente /perioade dificile, marcate de stres, suprasolicitare, sau chiar situații de criză, pot constitui drumul către o tulburare emoțională.

Ideal ar fi, știindu-mă cu aceste trăsături să mă îndrept către un proces consiliere psihologică pentru a preveni posibile complicații. Un aspect mai puțin știut în spațiul public, este că psihologul se ocupă și de prevenție, dezvoltarea abilităților personale și întărirea resurselor interioare, nu numai de ”tratarea” problemelor pihologice.

Sănătatea mintală nu înseamnă doar absența unei tulburări, ci capacitatea de a fi în contact cu propriile emoții, a le putea conține, a fi în acord cu valorile personale etc.

În terapie, nu lucrăm cu „diagnostice”, ci cu omul din fața noastră, care este unic în complexitatea lui.Concluzie- nu orice emoție negativă este și disfuncțională, negativ nu înseamnă patologic, nu orice emoție pozitivă este și funcțională , adaptată contextului în care apare. Există o diferență între anxietatea ca stare și ca trăsătură și tulburarea de anxietate. Deprimarea nu este depresie și scopul psihoterapiei nu este să nu mai simțim niciodată emoții neplăcute, ci să fim în contact cu acestea, ascultând ce au să ne spună și acționând apoi în favoarea echilibrului nostru.

Evident că trauma vine la pachet cu multă suferință, dar nu orice suferință este o traumă.

Nu vorbesc despre răni reale sau traume reale. Ele există și trebuie tratate cu seriozitate. Dar a transforma orice neplăcere într-o traumă bagatelizează trauma în sine, trăirea, clivajul și toată patologia care vine la pachet cu asta.

Nu orice durere, oricât de mare ar fi, este o traumă psihică.

Moartea cuiva drag, spre exemplu, poate fi și nu poate fi o traumă.
Trauma este atunci când nu ai resursele interioare și nici pe cele exterioare pentru a trece prin evenimentul devastator care ți se întâmplă și, astfel, se produce o ruptură, în care rămâi blocat, iar restul dezvoltării tale psihice nu mai curge într-o direcție, într-o armonie. Ci acea ruptură dă naștere multor altor probleme care, parcă, nu știi de unde vin.

Poate un copil mic, cu accent pe “poate”, care își pierde timpuriu un părinte, sau singurul părinte, și nu este nimeni acolo să îi explice ce s-a întâmplat, să îi așeze în psihic, într-un fel sau altul, această durere, această pierdere. Căruia nu i se explică pe limba lui de copil ce înseamnă asta și cum va fi de acum încolo, căruia nu i se permite să fie în contact, pe cât poate, treptat, cu această tragedie, pe care nu îl coreglează nimeni, nu îl sintonizează, nu îl oglindește, atunci da, se poate vorbi de traumă.

Pot exista și cazuri în care un asemenea eveniment, gestionat cât de cât rezonabil (depinde și de vârstă), nu creează o traumă în viața individului, ci o mare durere, o lipsă, un regret, ceva nefast, dar nu o traumă.

Trauma este atunci când, în urma a ceea ce ți s-a întâmplat, apar alte complicații, în care, fără să vrei, renegi o parte din tine și folosești toate mecanismele de apărare care îți sunt la îndemână pentru a supraviețui propriei suferințe. În care nu o integrezi în tine și vrei să o scoți în afară. În care nu mai funcționezi într-un mod benefic ție, în care te deconectezi de la sinele și corpul tău, de la viața ta. Și începi să trăiești într-un mod artificial, dăunător ție însuți.

În viața adultă, spre exemplu, la moartea cuiva drag, când ai cât de cât niște resurse interioare dobândite și o anume capacitate de reziliență în fața vitregiilor vieții — că doar, poate, ai ajuns la vârsta la care știi că viața nu e “lapte și miere”, paradisul nu există decât, poate, pentru scurte clipe, și viața reală e “defectă”, colorată, în culori care câteodată nu ne coafează — te poți zvârcoli pe jos de jale, de durere, de resentiment, de furie, de dor, sau orice mai poate apărea într-un proces de doliu. Și totuși să nu suferi o traumă din cauza asta.
Suferința nu este tot una cu trauma.Neplăcerile nu sunt tot una cu angoasa.
Tristețea, deprimarea nu sunt tot una cu depresia (ca tulburare).
Frica nu este anxietate.
Nesimțirea nu este abuz.
O vorbă urâtă nu înseamnă agresiune.
Dacă cineva nu e de acord cu mine, nu înseamnă că “nu mă acceptă așa cum sunt”.
Dacă până acum nu am reușit niște lucruri, se poate să nu fie nimeni de vină.
Dinamica victimă–salvator–agresor ne poate juca feste și, uneori, ne poate plăcea rolul pe care îl jucăm, cu beneficii percepute de moment, dar cu ce costuri pe termen mediu sau lung?
Și nu, dacă mă identific perceptiv cu una din ele, nu înseamnă neapărat că și sunt real în acea ipostază.

Ni se poate întâmpla de multe ori să percepem că suntem “victima / agresorul / salvatorul” cuiva, când, de fapt, nu are nicio legătură cu asta.

Este important să verific cu mine ce este doar percepția mea, un construct al minții mele, și ce este real, de fapt, în plan concret. Altfel îmi pot induce fel și fel de lucruri, care nu aduc soluții, ci nasc alte cercuri vicioase.

Psihoeducația ajută, dar până la un punct. Punctul acela în care face mai mult rău decât bine. Îți ia ani de zile de studiu să înțelegi fenomene psihice și clinice complexe. La o primă citire, fără mintea antrenată academic în direcția asta, ți se poate părea ușor de înțeles, că trauma e traumă și tot ce e “nașpa” e traumă. Nu e așa !
Psihoeducația ar fi menită să ajute individul să își înțeleagă un pic mai bine condiția și propriile procese de funcționare. Ce e prea mult, nu numai că nu ajută, dar face ravagii.

Una este să vorbim în spațiul public despre emoții, gânduri, viață interioară, stimă de sine, lucruri practice și destul de simple. Și alta este să te apuci să faci studiul traumei la televizor.
Mie personal, dacă mi-ar explica un medic cum se face o operație pe creier… poate mi s-ar părea că da, am înțeles exact, e simplu. Dar cu siguranță că am o înțelegere reducționistă, superficială și extraordinar de periculoasă în legătură cu asta.

În cazuri de mare neclaritate, recomand consultarea unui specialist, însă atrag atenția că un specialist, în adevăratul sens al cuvântului, nu îți va spune „ești traumatizat”, „ai o traumă”, ci va lucra împreună cu tine la întregirea ta, pe persoană fizică, fără etichete.

În această ediție a webinarului „Emoții în dialog”, ne întâlnim cu aceste emoții dificile și esențiale, învățând cum să le ascultăm și cum să fim în relație cu ele fără teamă.

Rezervă un loc aici: www.lumira.ro/emotii-in-dialog

Înscrie-te acum și fă primul pas spre o relație mai conștientă cu tine însuți!

𝗚𝗮𝘇𝗱𝗮̆: Roxana Florența𝗙𝗮𝗰𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗼𝗿: Adela Bulai
𝗜𝗻𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁̦𝗶: Panseluța Guțu, Melania Moldovan, Mihaela Bacula
𝗗𝗮𝘁𝗮: 4 iulie
𝗢𝗿𝗮: 19:00
𝗟𝗼𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲: Online, Zoom

Participarea este pe bază de donație!

Rezervă un loc aici: www.lumira.ro/emotii-in-dialog

_________________________

Emoții în Dialog este un proiect derivat din inițiativa Educație Emoțională, iar acesta este organizat de Asociația Lumira.

www.educatie-emotionala.rowww.lumira.ro

Parca ma vad pe mine la inceputurile facultatii, la inceputul propriului proces terapeutic, si imi dau seama cat de departe de valorile mele este acea “versiune” a mea, cat de departe de mine ca persoana. Si cred din ce in ce mai tare ca este greu, foarte greu sa fii tu insuti, dar sunt sigura ca nu este imposibil.

“A fi eu insumi”, e o chestiune dinamica, care vine adesea cu multe costuri si ceva munca interioara, dar n-am sa dezvolt asta.

Prin “fi tu insuti”, nu ma refer la a fi asa cum iti vine la intamplare, inert, “with the flow”; ci la acel tu insuti, intreg, cu lumini si umbre, liber, responsabil, in contact cu sine, in acord cu valorile personale, respecand drepurile si nevoile proprii, dar si pe ale celorlalti, cunoscandu-ti limitele si punctele slabe.. si asa mai departe. Cred cu tarie ca a fi tu insuti nu e o destinatie ci un proces care nu se incheie niciodata, curge la infinit, cu impliniri, dezamagiri, smerenie, aroganta, blandete, angoasa, satisfactie, rusine, reusite, frustratre, calm, agitatie, bucurii etc.

Intr-o vreme in care psihologia si psihoterapia iau forma unui avatar, ambalaj, sau nu stiu cum sa i spun, in care exista retete pentru viata perfecta, sanatatea absoluta, multumire absoluta, progres abosolut, si pe de cealalta parte, trauma absoluta, victimizare absoluta, demonizarea anumitor tulburari, romantizarea altora, ridiculizarea unora, si minimizarea celorlalte. In care terapeutul joaca rolul de guru, supraom, vindecator, profund, spiritual, nepatat, influencer; ce mai inseamna autenticitate, echilibru, om, persoana, firesc, sanatate, boala, sau a fi tu insuti intr-un mod “sanatos”?

Vreau sa spun ca a fi om este si greu si usor, si frumos si urat, si sacru si profan. Realitatea este ca putem fi din cand in cand intr-un oarecare echilibru, iar alteleori suntem departe de asta, si e firesc sa fie asa. Sa fii om nu i usor, prin urmare nici sa fii (psiho)terapeut nu i. Dar cu siguranta e mult mai mult decat, 2 exercitii de respiaratie, 3 jurnale, 5 carti, mindufulness, orez cu lapte, instagram, tik-tok, groaznica expresie “dezvoltare personala”prin orice, “psiho-…orice pseudostiinta care exista”, flu-flu.

Vorba unei colege, stilurile de atasament sunt noile zodii in spatiul public; as spune ca si etichetele precum “narcisist”, “adhd”, “trauma” au devenit noul zodiac.. si asta e trist, foarte, foarte trist.

In acest cadru, ce inseamna de fapt sa fii tu insuti? Sa fii onest si autentic cu tine? Sa te traiesti pe tine cu bune si cu rele. Sa-ti permiti sa fii imperfect, sa nu ai inca toate raspunsurile, sa-ti fie greu sa treci prin lucruri care la nivel cognitiv ti se pareau destul de simple. Sa nu poti tot timpul sa faci ceea ce “predici”, sa crezi ca ai inteles cum functioneaza cutare lucru, cand de fapt mai sunt multe de inteles, sa nu ajungi niciodata la acel ideal, si cand crezi ca l-ai atins, iti dai seama cat esti de departe. Si e firesc, pentru ca a fi tu insuti e un proces dinamic. Omul este o fiinta dinamica, supusa continuu schimbarii.

Provocarile vietii nu dispar nicaieri, cum nu dispar nici problemele, nici bucuriile, nici ajunsurile, nici neajunsurile. Viata e complexa, omul e complex, psihicul uman e complex. Reductionismul, idealizarea, exagerarea, clivarea complexitatii acestora sufoca, constrage, ingusteaza, stirbeste frumusetea fiintei umane, asa imperfecta si minunata cum este ea.

Adevarul este ca nu suntem de neclintit, cateodata usor de influentat, ceea ce este si o “binecuvantare” si un “blestem”, suntem si vulerabili si puternici.

Asa ca propun sa ne dam voie sa fim cat putem de “intregi”, si cu bune si cu rele, si “frumosi” si “urati”, si “sanatosi” si “nesanatosi”.

De-a lungul secolului XX, psihoterapia s-a dezvoltat pe mai multe direcții, fiecare propunând o perspectivă unică asupra suferinței psihice și a modului în care aceasta poate fi înțeleasă și tratată. Printre cele mai influente orientări terapeutice se numără psihanaliza, comportamentalismul, cognitivismul și umanismul. Aceste abordări au influențat profund formarea terapeuților și practicile clinice, iar unele dintre ele au stat la baza cele mai eficiente și validate științific forme de intervenție psihologică: terapia cognitiv-comportamentală (TCC).

Psihanaliza – rădăcinile profunzimii psihice

Psihanaliza, dezvoltată la începutul anilor 1900 de Sigmund Freud, a fost prima mare paradigmă în psihoterapie. Freud a introdus ideea de inconștient – o parte a minții noastre care influențează gândurile, emoțiile și comportamentele, chiar dacă nu suntem conștienți de ea. În această viziune, simptomele psihice sunt expresia unor conflicte interne nerezolvate, adesea înrădăcinate în experiențele copilăriei. Ulterior, școala psihanalitică s-a ramificat în direcții diverse – de la psihologia analitică a lui Carl Jung, la teoria atașamentului (Bowlby si Winnicott), până la abordările relaționale moderne.

Comportamentalismul – știința observabilului

Începând cu anii 1940, odată cu ascensiunea psihologiei experimentale, comportamentalismul a pus accentul pe ceea ce poate fi observat și măsurat: comportamentul. Fondat pe lucrările lui John B. Watson și B.F. Skinner, comportamentalismul considera că majoritatea comportamentelor umane sunt învățate prin condiționare – fie clasică (prin asociere), fie operantă (prin recompensă sau pedeapsă). Acest curent a contribuit la dezvoltarea primelor forme de terapie comportamentală, în care se aplicau tehnici precum expunerea, desensibilizarea sau întărirea pozitivă, mai ales în tratamentul fobiilor și al anxietății.

Terapia cognitivă – revoluția gândirii

În anii 1950–1960, a apărut o nouă viziune asupra psihicului: cognitivismul. Albert Ellis, cu terapia rațional-emotivă comportamentală (REBT), și Aaron T. Beck, cu terapia cognitivă, au fost pionierii acestui curent. Ei au susținut că suferința psihică este influențată nu doar de ceea ce ni se întâmplă, ci mai ales de modul în care interpretăm acele evenimente. Gândurile automate, convingerile iraționale și distorsiunile cognitive pot distorsiona realitatea și pot conduce la emoții și comportamente disfuncționale. Prin identificarea și restructurarea acestor tipare mentale, clientul poate obține o schimbare reală și durabilă în viața sa.

Integrarea cognitivului cu comportamentalul – nașterea TCC

Integrarea acestor două abordări – cognitivă și comportamentală – a dus la dezvoltarea Terapiei Cognitiv-Comportamentale (TCC), începând cu anii ’70. TCC a devenit rapid una dintre cele mai studiate și aplicate forme de terapie, datorită eficienței sale în tratamentul depresiei, tulburărilor de anxietate, atacurilor de panică, tulburărilor alimentare sau adicțiilor. Această formă de terapie este structurată, colaborativă și orientată spre obiective clare. Clientul învață să-și observe gândurile, să le pună sub semnul întrebării și să le reformuleze într-un mod mai realist și mai sănătos.

Valurile TCC – o evoluție continuă

Pe parcursul dezvoltării sale, TCC a trecut prin trei etape, cunoscute în literatura de specialitate drept cele trei „valuri”.

Primul val, începând cu anii 1940–1960, a fost reprezentat de terapia comportamentală pură. Accentul era pus pe modificarea directă a comportamentului prin tehnici de condiționare. Nu exista interes pentru procesele mentale sau pentru trăirile subiective.

Al doilea val, din anii 1960–1990, a marcat apariția componentelor cognitive. A fost momentul în care s-a recunoscut că nu este suficient să schimbăm comportamentele, ci trebuie să înțelegem și să modificăm gândurile care le susțin.

Al treilea val, care a început în anii ’90 și continuă să se dezvolte și astăzi, aduce o perspectivă mai profundă și mai flexibilă. În loc să se concentreze doar pe modificarea conținutului gândurilor, valul 3 pune accent pe relația noastră cu propriile gânduri și emoții. Apare ideea că nu este întotdeauna necesar să eliminăm gândurile negative, ci să învățăm să le privim cu distanță, fără a ne identifica cu ele. Tehnici precum mindfulness, acceptarea, compasiunea față de sine și valorizarea experienței trăite devin instrumente centrale.

Printre cele mai cunoscute terapii de val 3 se numără Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT) – dezvoltată de Steven C. Hayes, Terapia dialectic-comportamentală (DBT) – creată de Marsha Linehan, dedicată inițial tulburării de personalitate borderline, și Terapia focalizată pe compasiune (CFT) – propusă de Paul Gilbert, care răspunde nevoii de a cultiva blândețea față de sine în fața auto-criticii și rușinii.

TCC în prezent – o terapie vie, flexibilă și eficientă

Astăzi, în 2025, TCC este recunoscută la nivel internațional drept una dintre cele mai validate științific forme de psihoterapie. Evoluția sa constantă a dus la o abordare din ce în ce mai personalizată, în care clientul este privit nu doar ca un set de simptome, ci ca o ființă complexă, cu valori, suferință, resurse și dorința de a trăi mai conștient. TCC este aplicată cu succes atât în cabinetele private, cât și în spitale, școli, organizații sau comunități.

Această terapie nu mai este doar despre a corecta erori de gândire, ci despre a trăi o viață în acord cu propriile valori, cu mai multă prezență, claritate și compasiune. Iar această direcție arată cât de mult a crescut TCC – de la o terapie centrată pe comportament, la una care atinge profunzimi ale sensului, ale relației cu sine și cu ceilalți.

Cursul Art-terapie este o formă de terapie creativă care folosește procesele artistice, creative si psihologice pentru a ajuta indivizii să-și exprime emoțiile, să-și exploreze gândurile și să-și descopere resursele interioare. De asemenea, cursul isi propune dezvoltarea inteligentei emotionale, descoperirea valorilor personale, imbunatatirea abilitatilor sociale si incurajarea autonomiei personale.

Ce vom lucra impreuna:

● Gestionarea emotiilor prin exercitii de respiratie

● Exercitii de mindfulness

● Jocuri de exprimare a emotiilor prin metode actoricesti

● Stimularea creativitatii

● Comunicare non-verbala

● Tehnici de a descoperire a increderii in sine

● Exersarea comunicarii asertive

● Autoreglare emotionala

● Intelegerea nevoilor emotionale de baza si satisfacerea acestora

● Povesti terapeutice

● Explorarea rusinii

● Tehnici de restructurare cognitiva

● Impunerea limitelor personale

Durata cursului 3 luni de zile

Cost: 350 de lei/ lunar

Trainer: Cosmin Cornici (Actor si regizor) si Mihaela Bacula (Psiholog si psihoterapeut)

Oras de desfasurarea a cursului: Bucuresti

Adresa: Strada Ciresului nr 27, sector 3 (zona Piata Muncii)

Inscrierile au loc in 2 etape.

ETAPA 1: Completarea urmatorului formular:

ETAPA 2: Inscrierea fizica (etapa obligatorie) Te asteptam pe data de 28 si 29 septembrie in intervalul orar 11:00-15:00 pentru a te inscrie la curs si pentru a alege programul de lucru. ( vei avea mai multe variante de ales – atat in weekend cat si in timpul saptamanii.)

Statisticile arată că 1 din 3 elevi se confruntă cu bullyingul.De Ziua Internațională a non-violenței în școli am ținut un atelier cu elevii liceului Internațional Bilingv București despre stilurile de comunicare și relația acestora cu emoțiile. Am vorbit despre comunicarea asertivă, mecanismele care stau în spatele bullyingului și cum ne putem proteja de acesta, autoreglare emoțională și exerciții practice pentru dezvoltarea comportamentului asertiv.

Vă invităm la workshopul E-MOTION (energie în mișcare)

O călătorie interioară în lumea emoțiilor ghidată din două perspective: arta actorului și terapia cognitiv-comportamentală. Vom descoperi împreună paleta de culori vastă a sferei noastre emoționale, vom învăța să identificăm ce anume ne activează emoțional, autoreglarea emoțională, gestionarea emoțiilor în actul artistic și modalități de a ne exprima emoțiile prin arta teatrală.

Workshopul va cuprinde noțiuni teoretice fundamentale pentru a pune baza “inteligenței emoționale” și multe exerciții practice care vor împleti știința psihicului uman și arta teatrală.

Omul este o ființă rațională, emoțională, spirituală și cu siguranță creatoare. În fiecare dintre noi se ascunde o latură artistică care așteaptă să se exprime.

Workshopul va avea loc Marți, 27 august, ora 19:00 la sediul teatrului Arthesium, Str. Cireșului 27; Durata cursului este de 2h, (locuri limitate)

Cost: 100 lei

Traineri:

Cosmin Cornici (Actor și regizor)

Mihaela Bacula (Psiholog și psihoterapeut)

ÎNSCRIERE

Înscrierea are loc în 2 pași:

Pas 1: Completarea formularului: Formular de înscriere

Pas 2: Efectuarea plății: 100 de lei, cont: RO31INGB0000999911704082, Detalii: Workshop, Beneficiar: Arthesium

Am făcut acest workshop deoarece credem în puterea psihoeducației.

Ce este psihoeducația?

Este un instrument terapeutic evidence-based care ajută individul să înțeleagă natura psihicului uman, a propriei condiții psihologice și a utiliza această informație în beneficiul propriu, pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții.

Are rol de informare, conștientizare și prevenție.

Pentru persoanele diagnosticate cu diverse tulburări psihologie, aceasta joacă un rol important în înțelegerea patologiei curente, factorii predispozanți și cei menținători, responsabilizarea și dezvoltarea capacității de a lua deciziile necesare pentru a alege serviciile de specialitate potrivite, după caz.

Și cum practica bate teoria în viața individului de zi cu zi. Acest workshop este structurat cu exerciții practice pentru fiecare concept științific “predat”.

Dacă ești interesat/ ă de această tematică și curios/ curioasă de maniera în care am pus-o în practică, te așteptăm sâmbată, 15:30 la Heavy Yard.

Link inscriere:

https://lnkd.in/d6ha9_8H

Gândirea rațională vs. gândirea iraționalăCum facem față situațiilor cotidiene?Te consideri o persoană rațională? Te-ai gândit vreodată că viața este nedreaptă cu tine, ceilalți sunt de vină, ai noroc sau ești ghinionist? Anticipezi evenimentele viitoare pentru a te asigura că totul se va întâmpla exact așa cum îți dorești? Ești o persoană perfecționistă și consideri că trebuie să te ghidezi după niște reguli stricte? Te critici des pentru a avea mai multă performanță în viitor? Consideri că succesele și eșecurile tale demonstrează cum ești tu ca om?Dacă da, haide sa vorbim puțin.

*Studiile ne arată că mintea umană este preponderent îndreptată către gândirea irațională, formată în mediul familial și cel cultural. Vestea bună este că putem da “update” tiparelor de gândire. Te aștept la workshop pentru a discuta cele două tipuri de gândire și modul în care le putem transforma.

Tematica abordata:1.Cum se formează gândirea- aspecte teoretice
2.Influențe de mediu
3.Convingerile- definiție
4.Gândirea rațională vs. Gândirea irațională -exercitii practice
5.Erori în gândire- aspecte teoretice, exerciții practice
6.Relația gând-emotie-comportament- aspecte teoretice, exerciții practice
7.Gândirea flexibilă- exerciții practice

Link înscriere: https://mihaelabacula.ro/evenimente

**Workshopul este adresat studenților la psihologie sau oricărei persoane interesată de cunoaștere și mintea umană.

NINE BAR COFFE SHOP: Bulevardul Eroilor 24